Prezentarea Proiectului – REZULTATE OBȚINUTE

eeabgl_small 

Fondul-ONG-in-Romania_logo_bz_smallEEA_Grants_BZ_alphasigla_bz.doc

Copiii cărora ne-am adresat prin  Proiectul “Mai aproape de copii și părinți, mai bine pentru ei- Servicii ambulatorii de suport și consiliere” fac parte din cei 25,5 %dintre copiii Românie care trăiesc în sărăcie (Studiul UNICEF privind Măsurarea sărăciei în rândul copiilor în ţările dezvoltate -2012) din Regiunea de NE a României, județul Vaslui, care conform Raportului „Eurostat regional yearbook 2013” este cea mai săracă regiune din U.E. Sistemul actual de beneficii sociale nu este capabil să-i protejeze pe copii ( se ocupă doar de sărăcia monetară) mai mult, serviciile sociale locale nu au calitatea necesară protejării copiilor în aceste vremuri şi îi lasă singuri în timp de criză (în zonele rurale lispsesc specialiștii și serviciile sociale specializate). Prin proiectul implementat (martie 2015-aprilie 2016) în cadrul Fondului ONG, Componenta 4- Servicii Sociale și de Bază am reușit printr-un parteneriat cu primăriiile, școlile și grădinițele din 3 comunități rurale să asigurăm condițiile și resursele pentru:

– implementarea unui program de intervenție și educație timpurie zilnic și activități de tip Grădinița Mobilă de Vară, Ateliere creative, Ziua magică a poveștilor pentru 125 de copii cu vârste între 3-7 ani în care copiii au fost evaluați, au beneficiat de terapie logopedică pentru corectarea tulburărilor de limbaj, activități de socializare, stimulare cognitivă, ludoterapie.

– derularea unui program de consiliere parentală și Școala părinților pentru 121 de părinți și 6 cadre didactice prin care am am urmărit ghidarea/ împuternicirea părinților și  dezvoltarea abilităților parentale.

-acompanierea familiilor- prin care ca părinții au fost sprijiniți în accesarea unor servicii medicale / sociale de care copiii au avut nevoie, dar și imbunătățirea abilităților de relaționare cu instituțiile, de a învăța să-și exprime nevoile și să-și exercite drepturile și îndatoririle parentale.

– dezvoltare comunitară-  toate acțiunile întreprinse au pornit de la premiza / dorința  să găsim căi de comunicare / cooperare  care să convingă membrii comunității de importanța și necesitatea implicării în rezolvarea problemelor cu care se confruntă familiile cu copii în situații de risc ( înființarea și funcționarea Consiliilor Comunitare Consultative, Grădinițe Prietenoase- îmbunătățirea bazei materiale a  grădinițelor din  3 comunități).

-dezvoltare organizațională- care a răspuns nevoii organizației noastre de a investi în formarea resurselor umane  implicate în proiect și de  a trece print- un proces de planificare strategică cu beneficii în ceea ce privește consolidarea organizațională și finaciară a asociației ( curs de formare a 2 specialiști în terapii pentru copiii cu autism și elaborarea planului strategic pentru perioada 2016-2018).

-activități de diseminare a rezultatelor și modelelor de bună practică- (Seminarul regional –  Serviciile ambulatorii pentru copiii in situații de risc din mediul rural- beneficii, limite, perspective, Masa rotundă „Importanța intervenției si educației timpurii pentru un start bun pentru viață”, platforma online) au fost ocazii  de împărtășire a experiențelor de lucru, de construire a relațiilor de colaborare, de cunoaștere a altor servicii / inițiative derulate pentru copiii și familiile din mediul rural și de tragere a unui semnal de alarmă privind situația copiilor din mediul rural.

Principalele rezultate obținute sunt:

-un serviciu ambulatoriu înființat care are o metodologie lucru și o mapa de instrumente;

-3 comunități implicate și active în educația ți protecția micii copilării

-11 parteneriate funcționale

-3 consilii comunitare consultative active și funcționale

-125 de copii evaluați pentru care se cunoaștea stadiul dezvoltării și domeniile/ ariile de intervenție;

-54 copii beneficiari ai serviciilor de intervenție și recuperare;

-121 părinți și 6 cadre didactice care au urmat  Școala Părinților

-20 de familii acompaniate

-un program Grădinița Mobilă de Vară  de care au beneficiat 166 de copii

-o metodologie pentru Grădinița Mobilă de Vară;

– 3 activități care  au mobilizat comunitatea dedicate familiilor și copiilor ( Ziua Familiei, Ateliere creative, Ziua magica a povestilor) la care au participat în total 672 de copii ( 10% din copiii din cele 3 comune), 170 de părinți,30 de cadre didactice, peste 20 de voluntari, 12 reprezentanți ai administrațieipublice locale ( membri consiliul comunitar consultativ, primari, viceprimari, asistenți comunitari)

-o curriculă adaptată de educație a părinților;

– sprijin material pentru stimularea participării școlare și educației ( 125 de ghiozdane echipate cu rechizite, – 125 de perechi de ghete, -125 de costume de trening , -125 de pachete de cărți de povești )

-3 grădinițe  în care o sală de grupă a fost  mobilată cu scaune, dulapuri, etajere și materiale didactice;

-2 membri ai echipei formați în metode TSA

– 8 membri ( Adunare Generală, Consiliu Director si middle management) formați în planificare strategică)

-500 de pliante de promovare a proiectului distribuite

-o platformă online funcțională

Cele mai importante schimbări pe care le-a generat implementarea proiectului “Mai aproape de copii și părinți, mai bine pentru ei- Servicii ambulatorii de suport și consiliere” sunt: accesul la servicii sociale și de bază (recuperarea carențelor, activități de tip gradiniță, logopedie, consiliere și cursuri de educație parentală) pentru o categorie de risc din mediul rural ( copii și familii în dificultate) lipsite de intervenții de acest tip; îmbunatățirea actului educațional și a participării școlare pentru 125 de copii prin implementarea programelor de educație timpurie din cadrul Gradiniței mobile de vară,  creșterea încrederii  părinților în capacitatea de a se ocupa de educația copilului, asumarea rolului de părinte, îmbunătățirea abilităților soft( de apreciere, valorizare, încurajare, stimulare a copilului și negociere) , mobilizarea și implicarea stakehoderilor în găsirea de soluții și servicii de sprijin pentru familiile și copiii în dificultate prin dezvoltarea consiliilor comunitare consultative în cele 3 comunități rurale,  conștientizarea de către primăriile partenerea importanței și necesității investiției în programe de intervenție și educație  și protecția micii copilării.

 

 

 

Galerie foto

 

imagine11 imagine12 imagine13 imagine14 imagine10 imagine8 imagine7 imagine9 imagine3 imagine4 imagine6 imagine5

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sixteen + 10 =