Sindromul „cuibului gol”
Într-un articol anterior vă invitam să reflectaţi asupra anxietăţii de separare a copiilor, astăzi vă invit să aflăm despre sindromul „cuibului gol”, un fenomen la care sunt predispuşi toţi părinţii atunci când copiii lor părăsesc locuinţa: sentimente de tristeţe şi pierdere, un gol ȋn suflet. Vă spuneam că unii părinţi ȋntăresc chiar ei anxietatea de separare a copiilor determinându-i să fie dependenţi de ei, dar şi aceştia la rândul lor trec printr-un proces psihologic atunci când copii se ȋndreaptă spre o nouă etapă a vieţii, ȋncepută ȋncă din adolescenţă, când grupul de prieteni tinde să devină mai important decât familia ȋn ceea ce priveşte petrecerea timpului liber şi solicitarea unui sfat. Deşi vă puteţi ȋncuraja activ copii să fie independenţi, experienţa de a-i lăsa să plece poate fi dureroasă.
Atunci ne ȋntrebăm cum de apare? Apare din prea multă dragoste faţă de copii, din prea multă dependenţă de ei, din obişnuinţa şi ataşamentul faţă de prezenţa acestora, din faptul că nu suntem pregătiţi să acceptăm noile roluri. Investim ȋn copii din punct de vedere emoţional tot ceea ce avem mai bun şi tot ce am putea dărui, iar atunci când această avalanşă emoţională este lipsită de copilul/copii asupra căruia/cărora se revarsă, rezultatul poate duce la depresie. Părinţii nu mai pot funcţiona normal ȋn relaţiile sociale şi ȋn modul de viaţă, ei se confruntă cu noi provocări, precum stabilirea unui nou tip de relaţie cu copilul, identificarea unor noi activităţi de petrecere a timpului liber sau reapropierea ȋn cuplu.
Sindromul „cuibului gol” nu este inclus ȋn literatura de specialitate, dar afectează un număr important de părinţi care cred că ȋşi pierd scopul existenţial şi se văd nevoiţi să se adapteze unui mod de viaţă cu totul diferit.
Mamele sunt mai afectate de „cuibul gol”, comparativ cu taţii, deoarece identitatea parentală a mamelor este, ȋn foarte multe cazuri, mai puternică decât a taţilor. Mamele au nevoie, ȋn această perioadă, să ȋşi acorde timp pentru a internaliza atât aspectele percepute ca „negative”, cât şi pe cele pozitive ale acestei pierderi.
Încă de când copii ajung la vârsta adolescenței, încearcă să te obișnuiești cu ideea că într-o zi se vor desprinde de tine și își vor lua zborul. Obiectivul tău este tocmai acela de a-i învăța cum să se descurce pe picioarele proprii. Prin urmare, nu-ți construi propria existență exclusiv în jurul copiilor. Încearcă să ai o viață afectivă, profesională bogată, desfășoară activități care îți plac și cărora te vei putea dedica deplin atunci când cei mici nu vor mai fi preocuparea ta de zi cu zi.
Exemplu:
„Fetele au crescut, Ioana şi Maria sunt deja adolescente. Pe Viorica o cuprinde un sentiment de tristeţe şi neputinţă. Sufletul ei este gol. Simte că momentul despărţirii se apropie şi nu ar vrea să vină.
Viorica: „Ce o să fac eu de acum? Cine va avea grijă de ele? Cine o să le facă de mâncare?”. Noaptea nu mai poate dormi la gândul că nu vor mai fi acasă.
Ȋntr-o dimineaţă se hotărăşte să le spună fetelor că vrea să adopte un copil atunci când ele vor pleca la facultate. Cu lacrimi ȋn ochi, Viorica le spune că ea va rămâne singură şi nu se poate acomoda cu această situaţie şi astfel ea vrea să adopte o fată.
Ioana şi Maria o ȋmbrăţişează şi o asigură că relaţia dintre ele nu se va schimba, va putea să le viziteze când doreşte şi vor vorbi la telefon ori de câte ori vor fi libere. Fetele o sfătuiesc să profite de ocazie şi să meargă ȋn vacanţe, să viziteze locurile pe care şi le dorea şi nu a putut pentru că a trebuit să se ocupe de ele. Totodată ȋi spun că acum are ocazia să scrie cartea pe care şi-a dorit-o.
Viorica a ȋnţeles acum că viaţa nu se opreşte atunci când fetele vor pleca de acasă, mai mult, ea are oportunitatea să realizează ceea ce şi-a dorit mereu: să scrie o carte.”
Atât pentru părinţi, cât şi pentru copii, este o schimbare importantă, care, corect gestionată, poate aduce modificări benefice stilului de viaţă şi persoanelor implicate. Deci, lasă-i să zboare frumos, oricum se vor ȋntoarce la casă lor când au ocazia.
Psiholog,
Manea Mirela