Familia este celula vieţii pe pământ. Pentru fiecare copil, familia este mediul cel mai favorabil pentru formarea şi dezvoltarea sa. Aceasta a cunoscut de-a lungul timpului o amplă evoluţie, astfel că nevoile care au stat la baza ȋntemeierii s-au transformat ȋn timp ȋn funcţii.
Funcţia principală a familiei, educarea şi formarea copiilor, este distorsionată cu largi şi dramatice consecinţe în viitor. Perturbarea acestei funcţii se petrece în general, ca o stare de boală cronică ce se acutizează în momentele evenimentelor de violenţă. Cercetările arată că trauma copiilor care cresc într-o atmosferă de violenţă, chiar dacă nu ei sunt victimele directe, este mai intensă şi cu consecinţe mai profunde şi mai de durată decât în cazul copiilor care sunt victime directe ale abuzurilor şi neglijării din partea părinţilor.
Părinţii sunt cei care oferă prin propriul model un exemplu de viaţă. Pe toată perioada copilăriei şi până la obţinerea independenţei totale, procesul de socializare reprezintă un aspect care aparţine cu precădere familiei şi un aport necontestat a celorlalte instituţii. Prin normele morale şi cutumele familiei, aceasta reglementează comportamentul copiilor, ȋn scopul pregătirii lor pentru integrarea ȋn societate.
Într-o familie violentă, copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile lor de bază (nevoia de siguranţă, de viaţă ordonată, de dragoste) sunt profund neglijate.
Funcţiile parentale nu mai pot fi împlinite. O mamă victimă a violenţei soţului este mai puţin capabilă să asigure îngrijirile de bază necesare copilului (hrană, casă, igienă, haine, sănătate fizică) sau să-l protejeze pe acesta de răniri, accidente, pericole fizice sau sociale. Copleşită de ruşine pentru ceea ce i se întâmplă, de sentimentul eşecului în cea mai importantă relaţie interpersonală, de teroare, de autoacuzaţii femeia nu mai este capabilă de a juca nici unul din rolurile impuse de viaţa familiei.
Exemplu:
,, Ioana are 10 ani. Ea trăieşte ȋmpreună cu mama şi tatăl ȋntr-un oraş mare.
Până la vârsta aceasta, viaţa ei a fost plină de momente frumoase, plimbări şi concedii. Odată cu pierderea locului de muncă a tatălui, se schimbă treptat tot ceea ce ea ştia şi cunoştea. Tatăl ȋncepe să consume alcool, iar pe fondul alcoolului ȋncep şi violenţele verbale adresate mamei. Atmosfera din casă este tot mai tensionată.
La fiecare ceartă se ȋnchide ȋn cameră, ȋşi pune căştile ȋn urechi şi ascultă muzică pentru a se refugia şi pentru a nu mai auzi ţipete.
Ioana devine anxioasă şi se izolează tot mai mult de colegi. Ȋn pauze nu mai discută cu ei iar dacă cineva face glume, ripostează agresiv. Ȋn plus rezultatele şcolare au ȋnceput să scadă.
Ȋnvăţătoarea observă aceste schimbări ȋn comportament şi o cheamă pe mamă la şcoală. Ȋn urma discuţiilor o sfătuieşte să meargă cu fetiţa la psiholog.
Mama realizează cât de gravă este situaţia şi cât de afectată este Ioana datorită acestei situaţii, astfel ȋncât prinde curaj şi ȋntr-una din zile, când soţul nu este băut, discută cu el şi ȋl determină să meargă la dezalcoolizare pentru binele fetiţei şi al familiei.
Viaţa se schimbă uşor, uşor, iar membrii familiei reuşesc să regăsească echilibrul. Tatăl ȋşi găseşte un nou job, renunţă la alcool iar familia continuă şedinţele de terapie pentru a putea depăşi traumele.’’
Discuţiile conflictuale în familie şi problemele relaţiei de cuplu pot avea urmări asupra mentalităţii şi comportamentelor copiilor. Lumea acestora diferă de cea a adulţilor astfel că în marea majoritate a cazurilor în urma certurilor din familie în mintea copilului apare abandonul. Astfel aceştia prezintă: probleme fizice: boli inexplicabile, expuşi la accidente în casă şi în afara casei, dezvoltare fizică mai lentă; probleme emoţionale şi mentale: anxietate mărită, simţământ de culpabilitate, frica de abandon, izolare, mânie, frica de răniri şi moarte ; probleme psihologice: neîncredere în sine, depresie, comparare cu viaţa mai fericită a colegilor; probleme de comportament: agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlalţi, probleme cu somnul, enurezie, bătăi, fuga de acasă, sarcini la vârste mici, relaţii pentru a scăpa de acasă, mutilare, consum de droguri şi alcool şi comportament defensiv cu minciuna; probleme şcolare: neîncredere, eliminare, schimbări bruşte în performanţele şcolare, lipsa de concentrare, lipsa de maniere sociale şi identificarea cu eroi negativi.
Cu toate că există o perioadă de timp destul de lungă de la observarea primelor noastre modele de relaţionare şi până la constituirea propriului cuplu, se pare că această perioadă nu estompează fidelitatea cu care am ȋnregistrat modalitatea cu care au relaţionat părinţii noştri, relaţia dintre noi şi ei sau rudele apropiate.
Un lucru mai puţin luat în considerare până acum este faptul că în rândul tinerilor a crescut fenomenul sinuciderii, a tentativelor de suicid şi că pe primul loc în rândul cauzelor se află climatul familial deteriorat şi slaba comunicare în cadrul familiei.
Certurile în familie trebuie evitate. Viaţa în familie pentru un copil trebuie să fie linişte, confort şi afecţiune.
Psiholog,
Manea Mirela
Bibliografie:
- Turliuc Maria Nicoleta, „Psihologia cuplului şi a familiei”, Ed. Performantica, Iaşi, 2004.
- Roxana Dumitru, „Influenţa familiei de origine asupra funcţionalităţii cuplului marital tânăr”, Ed. Pim, 2014.
- Documentul „Managementul situaţiilor critice” de pe portal.edu.ro.