Masa rotundă „Importanța lecturii în formarea copiilor și tinerilor”

Asociația „Bună Ziua, Copii din România”, în parteneriat cu Biblioteca Municipală „Stroe S. Belloescu” au organizat miercuri, 6 noiembrie 2019 Masa rotundă cu tema „Importanța lecturii în formarea copiilor și tinerilor”, eveniment public care a avut ca scop promovarea lecturii, a dreptului de a citi, încurajarea și stimularea lecturii și atragerea copiilor și tinerilor spre bibliotecă, carte și lectură.

 

Evenimentul a fost parte  a proiectului „Creștem Împreună Citind”, proiect finanțat prin Programul județean pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit de interes general pentru anul 2019, domeniul social și implementat de Asociație  în perioada  iulie –noiembrie.

 

Scopul proiectului „Creștem Împreună Citind” a fost acela de a ajunge la un număr de 200 de copii din comunele Băcani și Coroiești proveniți din familii defavorizate, cu vârste între 7-12 ani aflați în risc de părăsire timpurie a școlii care au beneficiat de suport social și educațional care să contribuie la incluziunea lor socială și crearea unui mediu care să stimuleze motivația de a citi, iar motto-ul care a definit toate acțiunile și intervențiile a fost „ Un copil care citește devine un adult care gândește”.

 

În prima parte a întâlnirii au fost prezentate realitățile de la care a  pornit  proiectul de către dna. Mihaela Zanoschi – Președinte executiv al Asociației „Bună Ziua, Copii din România”, iar dl. Teofil Zaharia – Manager de proiect din cadrul Asociației „Bună Ziua, Copii din România” a prezentat activitățile desfășurate și rezultatele proiectului.

 

În cea de-a doua parte au avut loc discursuri cu privire la importanța lecturii în formarea copiilor și tinerilor – puncte de vedere, experiențe la firul ierbii, semnale de alarmă, măsuri remediale. Au luat cuvântul : doamna prof. Niculina Cărăbăț, în calitate de cadru didactic al Școlii Gimnaziale „Manolache Costache Epureanu”, domnișoara Elena Popoiu, vicepreședinte al Academiei Bârlădene, domnul Gelu Voicu Bichineț, director al Bibliotecii Județene „Nicolae Milescu Spătarul”, domnul prof. Pricop Ghiorghe, directorul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, scriitorul Simion Bogdănescu.

 

Următoarea intervenție a fost a unui grup de elevi de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu și Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” din Bârlad care au lansat un „Manifest pentru lectură”.

 

La final, au avut loc scurte intervenții din partea participanților care au avut rol de a completa și de a întări importanța lecturii în formarea copiilor și tinerilor. Au luat cuvântul: doamna învățătoare Palade Agata de la Școala Gimnazială „Stroe S. Belloescu” Bârlad, domnul Istrate Maricel, învățător la Școala Gimnazială nr 1, Băcani, doamna Micu Doinița bibliotecar în cadrul Bibliotecii Comunale Băcani și doamna Bîclea Georgiana, bibliotecar în cadrul Bibliotecii Comunale Coroiești.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *