Am auzit foarte des, în ultima perioadă, despre copii din mediul rural aflați în imposibilitatea de a participa la lecțiile desfășurate în mediul online, despre lipsa dispozitivelor și a conexiunii la internet, fără de care acești copii nu sunt în rând cu cei din mediul urban, care deja lucrează împreună cu profesorii, folosind platformele existente.
Da, lipsa accesului la tehnologie a copiilor de la sat este este un mare adevăr, dar, din păcate, realitatea este mult mai dureroasă de atât!
De mai bine de o lună am început aventura lecțiilor online împreună cu 20 de copiii din două comunități rurale, copii din programele Asociației ”Bună Ziua Copii din România” pentru care organizăm, împreună cu partenerii noștri, meditații la Limba și literatura română și la matematică.
După o mapare a nevoilor ce țin de accesul la tehnologie a copiilor, am ajuns la concluzia că 17 din cei 20 de copii pot participa la meditații, copii care aveau un smartphone în familie, sau pentru care părinții au făcut eforturi pentru a le achiziționa un dispozitiv care este conectat la internet.
Toate bune și frumoase! Am crezut că am depășit principala problemă ce ține de accesul copiilor la tehnologie și am început cu entuziasm să creez grupuri de WhatsApp, după care planul era să-i învăț să lucreze pe Zoom. ”Cât de greu poate fi?” mă întrebam, sigură fiind că nu voi întâmpina mari probleme, mai ales că majoritatea copiilor avea deja conturi pe Facebook și jucau jocuri online pe telefoane.
După câteva mesaje scrise în care m-am străduit să le explic pe înțelesul lor, răspunsul la întrebarea mea a venit odată cu mesajele copiilor, care îmi transmiteau frustrările și neliniștea lor. ”Nu înțăleg ce ați scris” ” Păi…..ce e whatsapp-ul ? că nu stiu!”. Așa că încep iar, prin înregistrări vocale și capturi de ecran prin care le spun ce este un ”link”, ”o platformă”, ce însemnă ”mute” sau ”unmute”, să le traduc din limba engleză pașii de urmat pentru instalarea Zoom etc
Nu ”predau” copiilor în fiecare zi lecții de IT (nu aceasta este profesia mea…), așa că pentru a mă asigura că le spun ce trebuie și într-un limbaj accesibil, mai întâi mi-am instalat eu pe telefon aplicația pentru a vedea ce au copiii în față și pentru a învăța odată cu ei. După o săptămână de încercări, frustrări (ale mele, dar mai ales ale lor și ale unora dintre părinți), am reușit să-i ajut pe toți să aibă aplicația pe telefon, i-am îndrumat în găsirea unui colțișor din casă unde să fie liniște și semnal, le-am transmis informații despre programul meditațiilor (zile, ore, grupe), despre profesori ( oameni necunoscuți pentru ei) despre colegii de la meditații (care acum sunt din toate comunitățile din țară), despre importanța participării la ore, etc, am considerat că majoritatea sunt pregătiți și am așteptat cu emoții, mai mari ca ei, să înceapă ”marea provocare”.
Nu vă pot spune cât de neputincioasă m-am simțit uneori pentru că nu am putut fi acolo, lângă ei, să le arăt cum se face, cât poate fi de ușor (doar pentru mine, din păcate)! Însă mi-a ajutat Dumnezeu și am reușit, nici acum nu știu cum…
Acum, după câteva săptămâni, mai primesc de la ei mesaje ca ”Azi avem meditații?”, ”Dna. Alina nu ma pot conecta”, ”Doamna mă respinge”, ”Imi scrie connecting si apoi ma da afara”, ”Bine ,deci ne conectăm sau nu”, ”Mă ajutați? Va rog” ”Nu înțăleg de nicio culoare”, ”Și ce înseamnă ”cat”?, ”Mă scuzați acum m-am uitat la ceas” ,”Astea îs orele așa am înțeles mai sus sau am înțeles greșit”.
Respir adânc…și încep, cu fiecare în parte, discuții pe telefon, mesaje pe grup, mesaje în privat, cu telefonul în mână și laptop-ul în față, discut cu cei care nu se pot conecta, fie pentru că nu au semnal, se ia lumina , se termină creditul și nu mai au date mobile, sunt plecați părinții cu telefoanele de acasă sau pur și simplu nu înțeleg mesajele pe care eu le trasmit !
Așa am început noi meditațiile online!
Acestea sunt doar frânturi din discuțiile și trăirile pe care le am zilnic, cu acești copii minunați, care depun eforturi inimaginabile să nu dezamăgească, să facă față, să învețe, iar dacă la finalul discuțiilor noastre, de ore uneori, primesc răspunsul ”Mulțumesc, sper să mă descurc!”, pentru mine e suficient.
Copiii merită toate eforturile să aibă acces și la o ”fărâmă” de educație, și da… noi adulții îi putem ajuta și avem datoria să le fim alături. Rezultatele le vom vedea mai târziu, dar investiția trebuie făcută ACUM.
Nu pot să nu mă gândesc însă, la miile de copii din satele județului nostru, care sunt lăsați în urmă, care se confruntă cu sărăcia, cu analfabetismul funcțional, cu abandonul școlar, care nu au lângă ei oameni care să-i ajute.
Despre celelalte nevoi sau probleme, cu care se confruntă copiii, descoperite odată cu această experiență, poate într-o relatare viitoare…
Alina Ciortescu,
Director de Programe Asociația Bună Ziua Copii din România.