Conectați prin emoții

În cadrul proiectului Atelierul de EMOȚII, proiect realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Bârlad,  Asociaţia ”Bună ziua, copii din România” a ȋnceput atelierele de dezvoltare a relațiilor părinți-copii. Scopul atelierelor comune părinți-copil este de a contribui la consolidarea relației dintre aceștia pentru crearea unei stări emoționale de conectare și o înțelegere mai profundă de către părinte a provocărilor și emoțiilor prin care trece copilul, dar şi de găsire a soluţiilor pentru obţinerea echilibrului emoţional şi a stării de bine.

 

Atelierele sunt organizate de specialiștii organizației, iar în cadrul acestora  copiii sunt ȋncurajaţi să ȋşi exprime emoţiile, iar părinţii sunt sprijiniţi să recunoască emoțiile copiilor, precum și propriile emoții și să-și dezvolte abilități de gestionare a acestora. Activitățile desfășurate în cadrul acestor ateliere au constituit un bun prilej pentru părinți de a vedea cum reacționează copiii, de a fi atenți la cum și dacă aceștia își exprimă  emoțiile și  în ce fel ar putea ei contribui la dezvoltarea emoțională a propriilor copii.

 

Proiectul Atelierul de EMOȚII (Empatie, Motivație, Omenie, Toleranță, Implicare, Incluziune) se derulează în perioda septembrie-decembrie 2021 și își propune să contribuie la diminuarea vulnerabilității în plan psiho-emoțional pentru 20 de copii aparținând diferitelor categorii de risc (copii cu CES, copii cu părinți plecați la muncă în străinătate, copii proveniți din familii monoparentale, etc,), facilitând accesul la servicii de consiliere și ludoterapie, ajutându-i să construiască punți cu lumea din jur.

Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta prin email: Carmen Zaharia, Responsabil Marketing și PR,  e-mail: [email protected].

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *