Asociația Bună Ziua Copii din România va desfășura în următoarele 2 luni proiectul Atelierul de EMOȚII (Empatie, Motivație, Omenie, Toleranță, Implicare, Incluziune), PROIECT REALIZAT CU SPRIJINUL PRIMĂRIEI ȘI CONSILIULUI LOCAL BÂRLAD. Proiectul își propune să contribuie la diminuarea vulnerabilității în plan psiho-emoțional pentru 200 de copii din 5 unități de învățâmânt din municipiul Bârlad, facilitând accesul la oportunităţi de joc, învăţare și sensibilizare privind nevoia copiilor de a-și cunoaște și gestiona propriile emoții, ajutându-i să construiască punți cu lumea din jur.
Sănătatea mintală a copiilor și tinerilor influențează în mare măsură bunăstarea societății și a generațiilor viitoare. Cu toate acestea, este printre cele mai subfinanțate domenii la nivel global, în special în țările cu un nivel crescut al sărăciei. Este nevoie de o schimbare majoră la nivelul întregii societăți, care are nevoie de conștientizare și informare în privința sănătății mintale, a bunăstării și a provocărilor cu care se confruntă tinerii, investind totodată în soluții locale, conduse de tineri și de mobilizare de ecosisteme naționale mai largi, de crearea de medii pentru ca tinerii să se simtă bine și să poată prospera.
Ne dorim ca toți copiii să fie bine și puternici, să se bucure de viață, să se bucure de comunitatea în care trăiesc, să creeze relații cu persoanele din jur, să viseze și să-și atingă obiectivele. Acest lucru nu este ușor și nici la îndemâna tuturor copiilor, cu precădere a copiilor aflați în situații de risc și a familiilor lor, fapt pentru care în cele mai multe cazuri acești copii ”sunt lăsați în urmă”, trăiesc traume emoționale (stigmatizare, bullying, umilire), sunt marginalizați, resursele copiilor pentru procesul de învățare se reduc, existând riscul ca cele mai frecvent trăite emoții în relațiile interpersonale să fie cele de teamă, furie, frustrare, resentiment, vinovăție sau rușine.
Timp de 2 luni de zile copiii vor participa la activități de joc și învățare pentru stimulare psiho-emoțională, cognitivă, recunoașterea și gestionarea emoțiilor, în școală, ghidați de specialiști (psiholog, asistent social) și în compania voluntarilor care vor participa la organizarea activităților ce se vor derula într-o atmosferă prietenoasă, veselă, ludică. Cadrele didactice participante la ateliere vor primi sprijin și pentru construirea relațiilor de susținere și apropiere de elevii lor, vor primi o metodologie de lucru pe care o pot utiliza la clasă și vor primi suportul necesar pentru gestionarea comportamentelor manifestate de copii în clasă.
De asemenea, vor fi selectați și pregătiți să lucreze cu copiii 10 voluntari, încurajând prin aceasta implicarea tinerilor în viața comunității.
Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta prin email: Carmen Zaharia, Responsabil Marketing și PR, e-mail: [email protected].
Despre Asociația Bună Ziua, Copii din România
Asociaţia „Bună Ziua, Copii din România” (BZRO) este o organizaţie nonguvernamentală înfiinţată la Bârlad în 1999. Misiunea Bună Ziua, Copii din România este de a susține copiii, tinerii și familiile pentru a duce o viață demnă, în bunăstare. În cei 25 de ani de activitate a implementat proiecte și a furnizat servicii sociale pentru copii, tineri și familii în dificultate, a promovat și facilitat implicarea membrilor comunității în programe de voluntariat și a organizat evenimente de formare pentru personalul din domeniul social din instituții publice și organizații nonguvernamentale. Pentru mai multe informații, accesați https://www.bunaziuacopii.ro/.