Ziua Familiei 2019

Sâmbătă, 11 mai, am ajuns la cea de-a X-a ediție a evenimentului dedicat Zilei Internaționale a Familiei. Evenimentul a fost organizat în foișorul din Grădina Publică Bârlad, iar activitățile au fost dedicate familiilor beneficiarilor cu tulburări din spectrul autist și ale beneficiarilor din proiectul „Împreună pentru copii”.

Având ca motto „A avea un loc în care să te duci este ceea ce numim ACASĂ. A avea pe cineva să iubești este ceea ce numim FAMILIE. A le avea pe amândouă este ceea ce numim o BINECUVÂNTARE.” – Donna Hedges, evenimentul a început la ora 10, fiind moderat de Theona Balan.

Mesajul principal pe care vrem să îl transmitem prin organizarea acestui eveniment este sublinierea rolului și importanței familiei în dezvoltarea armonioasă a copiilor, celebrarea bucuriei de a fi împreună și de a se avea unii pe alții – părinți, copii, bunici, unchi, mătuși etc.

Primul moment al evenimentului a constat într-un mesaj transmis cu privire la importanța familiei susținut de pr. Adrian Sorin Filimon. Acesta a vorbit despre faptul că familia se construiește pe respect și că este important ca familia să petreacă timp de calitate împreună, inclusiv să se roage împreună.

Pentru următorul moment am avut ca invitați elevii de la Liceul Pedagogic „Ioan Popescu” care fac parte din corul „Voces Moldavie” fiind coordonați de dna. profesor Ignat Mihaela. Aceștia ne-au încântat cu vocile lor.

Mai departe, copiii din proiectul „Împreună pentru copii” ne-au surprins cu un moment muzical. Acompaniați la chitară de colegul nostru Teofil Zaharia și ajutați de o parte dintre voluntari, aceștia au cântat un cântec despre familie.

După momentele artistice au urmat mult așteptatele probele pe familii: Portretul familiei (proba 1), Construim împreună (proba 2) și Cursa cu obstacole (proba 3).

A fost o zi de sărbătoare pentru asociația noastră, o zi în care ne-am distrat, ne-am jucat și am petrecut două ore de calitate împreună cu familiile din programele asociației, dar și cu invitații noștri speciali.

La final, familiile participante la eveniment au primit cadouri, diplome de participare, dulciuri și fructe dăruite cu mare drag de către sponsorii evenimentului nostru: Patiseria Leoslo, SC Irimpex SRL, Yanni Shoes, Aprozar bld. Primăverii bl. G8, AraToys.

Mai jos sunt câteva fotografii de la eveniment, fotografii care vorbesc de la sine.

 

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *