Cred că toţi oamenii au o misiune pe pământ. Pe lângă că suntem la rândul nostru părinţi, avem datoria ca specialişti să ajutăm ladezvoltarea corespunzătoare a tuturor copiilor pe care ȋi ȋntâlnim pe parcursul nostru profesional.
Mihaela este o fetiţă dintr-un basm. Părul auriu ca soarele şi ochii albaştri ca cerul te fac să vezi lumea diferit şi să crezi că va reuşi. Mânuţele firave şi fragile te ȋmbrăţişează la fiecare venire, iar zâmbetul ȋţi luminează ziua şi te bine dispune. La finalul fiecărei terapii se grăbește să plece pentru că trebuie să prindă microbuzul, singurul mijloc de transport cu care face naveta dintr-o comună ȋndepărtată pentru a veni la terapie.
O ȋnsoţeşte tatăl, un om minunat şi un părinte responsabil care a conştientizat că fetiţa lui are o tulburare de dezvoltare, căci Mihaela este diagnosticată cu tulburare pervazivă de dezvoltare. Spun mereu că este cel care a ȋnţeles cel mai bine că stă ȋn puterea lui ca Mihaela să fie recuperată pentru că ȋnainte de a veni la asociaţia noastră, el făcea naveta ȋn fiecare săptămână la un alt centru la Galaţi.
Nu de mult a aflat de noi şi de atunci fetiţa cu ochi albaştri, cum ȋmi place mie să o alint, păşeşte pragul Asociaţiei „Bună Ziua, Copii din România” de două ori pe săptămână.
Ȋi urmăresc privirea tatălui atunci când fetiţa ȋi spune „pa, tata!” şi mă emoţionează de fiecare dată pentru că ȋmi demonstrează iubirea necondiţionată prin răspunsul pe care i-l dă la fiecare plecare: „te iubeşte tata!”. Iar cuvintele sunt aceleaşi, niciodată nu i-a răspuns ȋntr-un alt fel.
Fiecare copil are povestea lui, o poveste diferită dar plină de speranţă că va putea privi soarele şi stelele şi va putea să ȋşi construiască propriile vise. Cred şi ştiu că o pot ajuta pe Mihaela să privească stelele la fel ca toţi ceilalţi copii şi să ȋşi construiască şi ea propriile ei vise.
Manea Mirela,
Psiholog