Sunt 7 luni de când am cunoscut niste oameni la care mă gândesc adesea. Au în comun faptul că locuiesc la sat, în preajma Bârladului şi au de crescut copii preşcolari. Unii se străduiesc să ofere cât mai mult copiilor, din dragostea şi timpul lor, alţii se străduiesc să-şi ofere timpul şi atenţia altor bucurii. Copiii ne oferă însă, adevărate lecţii de viaţă, împărtăşind adulţilor din viaţa lor dragostea necondiţionată, pentru că ei ştiu a trăi frumos!
Damian e un băiat de 5 ani, cu ochi ageri, zâmbet poznaş şi mers hotarât. Locuieşte într-un sat sărac, într-o casă de chirpici care stă să cadă. Mama ii promite periodic, prin telefon, ca luna viitoare va veni din Italia să locuiască împreună. Pâna atunci, însă, bunica ii pregateste uneori mancarea si se bucura cand face lucruri bune: stă cuminte la televizor. Tatal nu e in preajma copilului, pentru ca are altă familie acum. Bunicul e mai tot timpul plecat la muncă, la o fermă. Bunica, de tristeţe şi durere, îşi îneacă amarul mereu, încercând cu greu să acopere nevoile elementare ale copilui. Însă când băiatul o vede pe uliţă că vine, chiar dacă se împleticeşte, aleargă înaintea ei, îmbrăţişând-o cu mult drag! Glasul inimii lui e diferit de judecăţile noastre, ale adulţilor.
Cecilia are 6 ani, e firavă, cu chip vesel, ochi negri şi degete tremurânde. Pune în fiecare vorbă multă înţelepciune. E încântată tare, de obicei, să se joace cu surioara. Însă când a fost întrebată dacă mama i s-a mai însănătoşit puţin, a oftat amar. Apoi, zilele trecute, a înmormântat-o. Acum, tot universul ei e tatăl. Şi cât se bucură de prezenţa lui, şi ce frumos îi zâmbeşte şi-l îmbrăţişează! Iar vorbele-i sunt şi mai profunde…
Lucia e mereu tristă şi precaută. În ochii ei nu reuşeşti să citeşti multe, închizând ermetic un arsenal de trăiri. La una dintre şedinţele de terapie, dorind să demonstreze că a înţeles sensul cuvântului „ieri”, a povestit că „ieri, fetiţa s-a jucat puţin, iar tata a bătut-o pe mama”. Iar pentru mamă, copiii înseamnă comori nepreţuite, îngrijindu-i şi ocrotindu-i cu toată fiinţa ei.
Şerban, de 5 ani, are cei mai frumoşi ochi de ciocolată şi gropiţe în obraji. Sub privirile lui, de Crăciun, anul trecut, tatăl şi-a înjunghiat prietenul. Mama l-a trimis apoi „cadou”, împreună cu surioara lui, bunicilor, „de tot”. Astăzi, cuvintele frumoase ale copiilor despre părinţi, dragostea cu care îi aşteaptă la nesfârşit, ne reamintesc de ceea ce înseamnă să fii copil curat, cu suflet frumos!
În lumina caldă care se strecura printr-o fereastră spartă, dintr-o şcoală foarte veche de la ţară, l-am cunoscut pe Alin. Chipul ciocolatiu, ochii migdalaţi şi zâmbetul suav, nu-mi îngăduiau să mai văd şi hainele murdare şi uzate, mâinile aspre. Nu prea înţelegea el dacă îl vor ajuta sau nu întrebările adresate de colegii mei despre culori, poziţii spaţiale, consoane şi silabe. Încerca, timid, să răspundă, stâlcind cuvintele.
În casa lor din chirpici, vopsită în roz, părinţii semi-analfabeţi, bolnavi, nu au putut, în timp, să îl ajute prea mult, dar i-au oferit sprijin şi încurajări, aşa cum au înţeles din cursurile parentale. I-au oferit exemple pozitive, i-au explicat ce-i viaţa şi cum poţi să o trăieşti frumos într-o sărăcie lucie, muncind cu râvnă pentru a trăi cu folos. Alin a fost mereu activ în şedinţele de terapie, şi-a aratat interesul faţă de temele abordate, a repetat cu conştiinciozitate, ne-a dovedit ce înseamnă perseverenţa. În câteva luni a reuşit să ne arate ce corect poate să pronunţe sunetele şi ce bine a început să se descurce la lecţie. Şi cât de mult îşi preţuieşte familia, ajutând cum poate!
Copiii descoperă lumea cu mirare şi se bucură de fiecare clipă, se simt adesea împliniţi, mulţumindu-se cu dragostea celor dragi, iertând necondiţionat. Pe măsură ce ne „înţelepţim”, realizăm că avem nevoie de multe ingrediente pentru a cunoaşte fericirea. Uităm că putem trăi frumos; ne dorim multe, fiind mereu nemulţumiţi, râvnind la ceea ce par a avea celilalţi. În lumea creată artificial în jurul banului, a consumului ostentativ, a confortului şi a puterii uităm ceea ce este mai important în viaţă, adevăratele valori. Şi totuşi mai există familii care ştiu să trăiască frumos, care pot scrie poveşti cu alte conotaţii ale „succesului”.
Andreea Calin