Ȋntâmpinaţi probleme cu copiii dumneavoastră? Nu sunt atenţi la ce le spuneţi, dau mereu din picioare, se foiesc într-una pe scaun, au mari dificultăţi în a-şi aştepta rândul la jocul cu reguli, răspund neȋntrebaţi şi ȋi deranjează pe ceilalţi? Au deja probleme ȋn societate şi la şcoală datorită acestor comportamente?
Atunci vorbim despre o tulburare care este foarte frecventă în populaţia infantilă: tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie. A crescut ȋn ultimul timp incidenţa acestei manifestări ce este parţial rezistentă la tratament.
Termenii de hiperkinezie – hiperactivitate se suprapun, fiind aproape sinonimi cu simptomele: exces de activitate, lipsă de odihnă, nervozitate, alergare, căţărare etc.
Copilul hiperactiv are o capacitate de concentrare a atenţiei scăzută, dificultăţi de control a atenţiei, manifestat prin impulsivitate comportamentală şi cognitivă, precum şi nelinişte şi nerăbdare. Aceşti copii nu au răbdare, nu stau pe loc, au dificultăţi în relaţionarea cu ceilalţi. Aceste particularităţi îi fac să fie permanent în dezacord cu adulţii şi să nu fie acceptaţi de cei de aceeaşi vârstă. Au dificultăţi şcolare care se datorează lipsei de atenţie, dezorganizării comportamentului şi stilului impulsiv.
THDA este caracterizată printr-un debut precoce, înainte de vârsta de 7 ani, şi printr-o combinaţie între hiperactivitate, comportament dezordonat şi lipsă de atenţie, incapacitate de utilizare corectă a deprinderilor, nelinişte, impulsivitate şi un mare grad de distractibilitate. Aceste particularităţi sunt pervazive şi persistente în timp.
Formularea diagnosticului, conform DSM IV, necesită prezenţa fie a 6 simptome din grupul (1) (inatenţie), fie 6 criterii din grupul (2) (hiperactivitate/impulsivitate)
Ȋn ceea ce priveşte simptomele din grupul inatenţie enumerăm: adesea face greşeli din neatenţie la şcoală sau în altă parte, nu dă atenţie detaliilor, are dificultăţi în a-şi menţine atenţia în cursul jocului sau în timpul orelor de şcoală, adesea pare a nu fi atent la ce i se spune sau la ce i se cere să facă, nu are răbdarea cuvenită să dea atenţie instrucţiunilor şi astfel nu reuşeşte să-şi termine lecţiile (nu pentru că nu poate să înţeleagă sau pentru că se opune), nu reuşeşte să dea atenţia cuvenită sarcinilor şi activităţilor, îi displace, evită sau devine agresiv când este obligat să depună un efort de atenţie şi mental susţinut, adesea pierde din neatenţie lucruri sau obiecte care-i sunt necesare (cărţi, caiete, creioane, jucării), este foarte uşor de distras de către orice stimul exterior, este foarte „uituc” în ceea ce priveşte orarul şi activităţile zilnice.
Hiperactivitatea: se foieşte într-una pe scaun, dă din mâini şi din picioare când trebuie să stea pe scaun, de multe ori se ridică din banca în clasă sau de pe scaun când este nevoit să stea aşezat mai mult timp, când ar trebui „să stea cuminte” el nu reuşeşte şi începe să alerge sau să se caţere, îi este foarte greu să „se joace în linişte”, este tot timpul în mişcare, parcă ar fi condus de „un motor”, vorbeşte mult şi neîntrebat.
Impulsivitatea: răspunde neîntrebat sau înainte ca întrebarea să fi fost formulată, este foarte nerăbdător, are mari dificultăţi în a-şi aştepta rândul la jocul cu reguli, de multe ori îi întrerupe sau îi deranjează pe ceilalţi.
Simptomele de hiperactivitate, inatenţie sau impulsivitate sunt prezente înainte de 7 ani. Prezenţa simptomelor determină disfuncţionalitate fie acasă fie la şcoală.
Copilul hiperkinetic poate prezenta sau nu tulburări de limbaj, de învăţare şi/sau întârziere mintală, prezintă sau nu epilepsie şi/sau tulburări neurologice minore, uneori anamneză poate arăta că hiperkinezia observată la 3-5 ani s-a agravat şi s-a complicat prin asocierea treptată a comportamentului opoziţionist/sfidător a refuzului şcolar, a actelor delictuale, furt, minciună, comportament agresiv, consum de alcool şi droguri.
Copilul cu THDA poate avea asociat uneori şi tulburări anxioase, frici, tulburări de somn sau apetit. Neliniştea motorie este adesea dublată de teamă, de întrebări anxioase repetate; nu are stare, se agită neliniştit aşteptând evenimentul pe care-l consideră neplăcut, deşi mama încearcă să-l liniştească. Hiperkinezia şi lipsa de atenţie se accentuează în condiţii de stres emoţional, anxietatea anticipatorie este adesea dublată de tulburarea hiperkinetică.
Evoluţie şi prognostic
Deşi hiperactivitatea se atenuează cu trecerea anilor, ea se poate transforma într-un sentiment de nelinişte, problemele atenţionale şi de control al impulsurilor continuă, scăderea performanţelor este destul de frecventă iar agravarea modificărilor comportamentale se asociază adesea.
Afecţiunile prezente ȋmpreună cu deficitul cognitiv creşte rata tulburărilor emoţionale şi de conduită ce pot apare în adolescență.
De aceea, este important ca părinţii să intervină ȋn reglarea comportamentului copilului cu ajutorul unui specialist (medic, psiholog).
Psiholog,
Manea Mirela
Bibliografie:
- Adler, A. (1995), Psihologia şcolarului greu educabil, Ed. IRI.
- Mircea, T(1999) Psihologia si psihopatologia dezvoltării copilului mic, Ed. Augusta
- Adina, K. ( 2008), Curs Profile atipice de dezvoltare.