Emoții, culoare, senzații, echilibru și ”ubuntu” pentru copiii cu dizabilități” un proiect care pune în prim plan sănătatea emoțională și integrarea socială a copiilor cu dizabilități
- Cunoscută fiind fragilitatea echilibrului emoțional, mintal și relațional cu cei din jur pentru copiii cu CES și familiile lor, proiectul construiește activități și intervenții multidimensionale în jurul unui concept de ”ubuntu” pentru copiii cu dizabilități sau întârzieri în dezvoltare si familiile lor;
- Accesibilitatea copiilor la terapie și rețea de sprijin, mai ales în mediul rural unde nu există servicii dezvoltate;
- Nevoia de sprijin, echilibru emoțional și suport pentru familii;
- Nevoia de informații accesibile pentru părinți/cadre medicale/didactice cu ”red flags” ce ar putea indica o întârziere în dezvoltare a copilului, în funcție de vârstă.
Despre Fundația Inimă de Copil
Fundația Inimă de Copil luptă de 25 de ani să ofere, prin educaţie, o șansă la un viitor mai bun copiilor vulnerabili și visează la o Românie în care, în mod firesc, oamenii fac bine celor aflați în dificultate. În anul 2019, 300 de copii au beneficiat de programele de educație și sănătate ale Fundației Inimă de Copil, iar alți 300 au primit sprijinul de care aveau nevoie. Au fost investite mii de ore pentru a oferi ajutor la teme, consiliere și dezvoltare pentru copiii din centrele fundației. Au fost oferite 3.000 sesiuni de recuperare pentru copiii cu dizabilități, 93 de burse lunare de merit pentru copii cu rezultate școlare excepționale, peste 23.000 de mese de prânz, iar peste100 de copii au participat în tabere de vară www.inimadecopil.ro
Despre Programul În stare de bine
Programul În stare de bine este un program de finanțare ce oferă anual granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane, prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în domeniile cultură, sport sau viaţă sănătoasă şi care se adresează cu prioritate grupurilor vulnerabile. Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în 7 țări și o rețea de 126 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe informații, vizitați www.kaufland.ro.
Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, la inițiativa Comisiei Europene. FDSC promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, care contribuie la apărarea valorilor democratice, prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil și întărirea cooperării cu celelalte sectoare. Pentru mai multe informații, accesați www.fdsc.ro.
Despre Asociația Bună Ziua, Copii din România
Asociaţia „Bună Ziua, Copii din România” (BZRO) este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată la Bârlad în 1999 din iniţiativa unui grup de voluntari olandezi care au venit în România, cu dorinţa de a ajuta copiii din centrele de plasament şi instituţiile statului responsabile de îngrijirea şi creşterea acestora. Misiunea Bună Ziua, Copii din România este de a susține copiii, tinerii și familiile pentru a duce o viață demnă, în bunăstare. În cei 20 de ani de activitate au implementat proiecte și au furnizat servicii sociale pentru copii, tineri și familii în dificultate, au promovat și facilitat implicarea membrilor comunității în programe de voluntariat și au organizat instruiri pentru personalul din domeniul social și educațional. Pentru mai multe informații, accesați https://www.bunaziuacopii.ro/.